Poate că de multe ori stând pe una din plajele sau terasele din nordul Insulei Thassos la asființit, ți-ai pus întrebarea în timp ce savurai un cafe frappe, o bere sau un pahar de rose, cum este Kavala, orașul frumos luminat, ce sclipește pe luciul mării Egee?

Kavala, este un amfiteatru imens ce se oglindește în marea turcoaz, în așteptarea spectatorilor doritori să urmărească spectacolul unic al naturii. 

Supranumit "Monte-Carlo al estului" datorită terasării asemănătoare cu celebrul oraș de la Mediterana, Kavala a purtat inițial numele de Neapolis fiind primul oraș în care a poposit și a propovăduit Sfântul Apostol Pavel în periplul său de creștinizare a Europei.

Numele orașului Kavala are însă mai multe povești: una povestește că numele orașului a fost dat de romani după cuvântul latin cavalo în timp ce alta povestește despre evreii veniți pe urmele Apostolului Pavel, și care au denumit orașul după cuvântul evreiesc Kabbalah care înseamnă școală de gândire. Indiferent care și dacă vreuna din aceste povești este adevărată, ne putem face o vagă idee despre popoarele ce au trecut pe aceste meleaguri de-a lungul timpului.

Kavala este un creuzet de culturi și civilizații și pentru a descoperi istoria orașului trebuie să ne întoarcem în timp, cam în a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr, atunci când locuitorii din Paros care au colonizat insula Thassos, au traversat Marea Egee, au ajuns pe continent și au format o nouă colonie numită Neapolis. Aceștia au fost atrași de legendele despre bogățiile în aur și argint pe care se spunea că le-ar fi ascuns Muntele Pangaio.

De-a lungul miilor de ani, prin acest oraș au trecut  sau Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, Brutus și Cassius, Împăratul Iustinian sau Muhammad Ali, fondatorul statului egiptean modern. 

Amestecul de stiluri, culturi și istorii care și-au lăsat amprenta asupra acestui oraș se poate observa cel mai bine în stilurile și vestigiile arhitectonice presărate la tot pasul în orașul vechi. De la castelul bizantin, la apeduct, de la reședința lui Muhamad Ali (transformată într-un spectaculos hotel de 5 stele), de la bisericile vechi ortodoxe la moscheea ascunsă de străduțe întortocheate și case seculare, totul este un muzeu în aer liber.

Dacă veți ajunge în Kavala, veți găsi cu siguranță multe informații despre obiectivele turistice ce trebuie bifate, de aceea eu vreau să vă spun câteva secrete și să vă povestesc despre câteva locuri pe care le-am descoperit și îndrăgit dar pe care nu le-am văzut prea des prezentate.

Primul secret este să folosiți taxiul dacă vreți să vă plimbați dintr-o parte în alta a orașului sau dacă doriți să urcați până la cetatea bizantină (mai ales dacă alegeți să mergeți în Kavala cu copii). Din centrul orașului până în extremitatea vestică, o cursă cu taxiul costă 5 euro.

Și pentru că vă spuneam  de partea vestică a orașului, merită să încercați o cină la taverna Ostria aflată la capătul plajei Kalamitsa. Este o tavernă amplasată direct pe plajă unde, dacă sunteți pasionați de pește și fructe de mare, vă puteți delecta cu o masă pe cinste.

Tot de pe plaja Kalamitsa, lângă hotelul Lucy, puteți închiria o bărcuță cu care să ieșiți la o croazieră de o oră, pe parcursul căreia o să puteți vedea meduze uriașe colorate și veți putea admira frumoasa coastă a Mării Egee,

 

În centrul orașului, noi am evitat tavernele din port, destul de aglomerate și cu meniuri "mai turistice" dar am ales să contamplăm agitația sa de pe o terasă acoperită de portocali aflată la poalele muntelui ce străjuiește orașul și aflată foarte aproape de apeductul păstrat în condiții excelente.

La 200 de metri de această terasă, există o patiserie ce vinde niște plăcinte și pateuri senzaționale. O veți găsi după mirosul îmbietor și după coada aproape permanentă.

Dacă tot veți fi în port, nu ezitați să luați un suvenir omniprezent în acest oraș: Alexandru Macedon - Alexandru cel Mare este reprezentat de la brelocuri, tricouri până la stauete și chiar mici statui.

Și dacă în tot acest timp vi s-a făcut foame, încercați o tavernă (aproape oricare) de pe străduțele adiacente sau din orice cartier al Kavalei. Porțiile sunt generoase iar prețurile mai mici decât în insule.

Și încă ceva: nu uitați să faceți măcar o poză cu una din nenumăratele pisici ale Kavalei!  

 

 

Ce nu știi despre Kavala?

07/05/2019
Ulei de masline - naturoteca

Contactează-ne

e-mailcontact@naturoteca.ro

facebook@naturoteca.ro

instagramnaturoteca.ro

 

Avertisment

Materialele de pe acest site au caracter informativ și nu constituie tratamente. Înainte de a începe orice fel de cură naturistă trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase vă recomandăm să vă adresați medicului, înainte de a începe o cură sau de a încerca un produs naturist. Citiți mai multe aici

Naturoteca